Colbie Marie Caillat s-a născut pe data de 28 mai 1985 în oraşul american Newbury Park, California, părinţii săi fiind Diane şi Ken Caillat. Diane, avea o slujbă ca fotomodel înainte ca Marie să se fi născut, iar tatăl, era un compozitor care a devenind cunoscut pentru colaborarea cu formaţia Fleetwood Mac. Totuşi, Diane a hotărât să renunţe la profesie, pentru a se putea dedica în mod corespunzător creşterii fiicelor sale, în special de micuţa Marie.
Colbie şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în localitatea Malibu şi în Comitatul Ventura, locuri în care a început să ia lecţii de pian, însă nu părea să aibă cine ştie ce chemare şi inspiraţie pentru a le continua. Situaţia s-a schimbat radical ceva mai târziu, după ce a vizualizat interpretarea lui Lauryn Hill a cântecului „Killing Me Softly” în cadrul filmului Sister Act 2. În timpul liceului, Colbie a practicat diverse sporturi acvatice, printre care înot, polo sau scufundări.
La vârsta de cincisprezece ani l-a întâlnit pe compozitorul Mikal Blue, iar peste patru ani a început să ia lecţii de chitară. La scurt timp cei doi au compus un prim cântec împreună şi avea să se deschidă o nouă perspectivă în cariera lui Marie, de compozitoare, adică tocmai ce îşi dorea tatăl său şi spre care insista să se îndrepte cu toată atenţia.
Înainte de a obţine un contract de promovare, Caillat a încercat să participe la emisiunea-concurs ce se ocupa cu descoperirea de noi talente în muzică, American Idol. A fost respinsă chiar din faza primelor audiţii susţinute pentru competiţie, nereuşind să ajungă în faţa juriului din care făceau parte personalităţi precum Paula Abdul sau Simon Cowell.
În 2007, artista a acceptat să realizeze un parteneriat cu compania Universal Music Group, materialele sale discografice fiind promovate sub egida casei de discuri Universal Republic. Primul disc single al lui Caillat, „Bubbly”, a devenit un succes major în Statele Unite ale Americii, teritoriu unde s-a vândut în peste 2,6 milioane de exemplare în format digital, ceea ce a determinat lansarea cântecului la nivel internaţional, devenind un şlagăr în ţări precum Australia, Norvegia sau Cehia. Pe data de 17 iulie a aceluiaşi an a început comercializarea primului album de studio al solistei, intitulat Coco. Materialul a primit atât recenzii pozitive, cât şi critici. Slant Magazine, de exemplu, a considerat că „stilul soul-acustic ce întâlneşte muzica pop specifică Californiei al lui Caillat este complet inofensiv, rimele sale sunt rudimentare iar vocea sa nu este deloc specială”.
Cu toate acestea, albumul s-a vândut în peste două milioane de unităţi doar în SUA, fapt ce a răsplătit-o pe Marie Caillat cu un dublu disc de platină. Tot în 2007, dar în iarnă, interpreta a lansat un disc promoţional cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, intitulat „Mistletoe”. Compoziţia a devenit una dintre cele mai cunoscute piese ale sezonului festiv. Cea de-a doua înregistrare de pe Coco ce a beneficiat de o campanie de promovare şi de un videoclip, a fost piesa „Realize”.
La începutul anului 2009, Caillat a lansat în colaborare cu interpretul american Jason Mraz cântecul „Lucky”, acesta fiind unul dintre discurile single de pe materialul lui Mraz, We Sin, We Dance, We Steal Things. Piesa a ocupat locul 1 în Portugalia, timp de nouă săptămâni consecutive. În iunie 2009 a început comercializarea cântecului „Fallin' for You”, compoziţie ce anunţa lansarea unui nou album semnat Colbie Caillat. Înregistrarea a devenit cel mai mare succes al solistei în Statele Unite ale Americii de la promovarea lui „Bubbly”, debutând pe treapta cu numărul 12 în principala ierarhie compilată de Billboard. Discul pe care a fost inclusă compoziţia a fost intitulat Breakthrough, el fiind lansat la finele lunii august 2009. Pentru a realiza acest album artista a colaborat cu persoane ce s-au ocupat de materialele unor artiţti precum Carrie Underwood, Celine Dion sau Nelly Furtado. Solista a compus peste patruzeci de cântece pentru acest proiect, însă doar doisprezece s-au regăsit pe discul Breakthrough. Imediat după lansarea oficială, albumul a debutat pe locul 1 în Billboard 200, grație celor peste 106.000 de exemplare comercializate în primele şapte zile.
Cel de-al treilea album de studio al lui Caillat, All of You, a fost lansat în luna iulie a anului 2011. Campania de promovare a debutat în luna februarie, odată cu lansarea digitală a primului extras pe single al albumului, „I Do”. Cântecul s-a bucurat de un real şi răsunător succes, fiind aclamat de critici pentru tema abordată şi ambianța creată.
Despre calităţile sale vocale, Colbie Caillat este încadrată în grupul altistelor, ea fiind descrisă într-o cronică de specialitate cum că ar suna „dulce ca mierea care curge peste pietre”. De asemenea, Jeff Martin, de la Blog Critics, susţinea faptul că „vocea lui Caillat poartă un ușor accent fumuriu, care complimentează cântecele compuse în mare măsură din elemente acustice”.
Muzica lui Caillat se bazează în principal pe acustică, înregistrările sale combinând elemente specifice muzicii folk şi ale muzicii jazz, însă cântecele sale se înscriu în categoria celor pop.
Discografie
Albume de studio
Discuri EP- Coco (2007)
- Breakthrough (2009)
- All of You (2011)
- Christmas in the Sand (2012)
- Coco: Summer Sessions (2007)
- iTunes Session (2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.