Myleene Angela Klass s-a născut pe data de 6 aprilie 1978 în Gorleston, Norfolk, Anglia. Tatăl său este un anglo-austriac, iar mama filipineză. Mai are o soră, pe nume Kyrine. Angela reprezintă a şasea generaţie de muzicieni a familiei, dinspre partea tatălui. Bunica a fost cântăreaţă de operă, iar bunicul violonist. Klass a început să studieze pianul şi vioara de la vârsta de patru ani, ca de la 12 ani să ia lecţii de harpă.
Klass a fost înscrisă pentru clasele primare la şcoala romano-catolică Sf. Maria, apoi şi-a continuat studiile la Cliff Park High School, în Gorleston, înainte de a merge la Notre Dame High School, din Norwich, dar pentru o perioadă scurtă de timp. La şcoală, îşi petrecea sâmbetele studiind canto în cadrul departamentului de tineret a Guildhall School of Music and Drama. Ceva mai târziu, a frecventat cursurile de teatru muzical de la Royal Academy of Music, Universitatea din Londra .
După absolvire, Klass a participat pentru puţină vreme la emisiunea Bravo, un reality show numit The Dolls House (Casa de Papuşi). A cântat backing vocals pentru Cliff Richard şi a debutat ca artistă în piesa Miss Saigon .
În 2001, Klass participă la o auditie pentru reality show-ul Popstars, care a oferit concurenţilor posibilitatea de a deveni parte componentă a unei noi formaţii pop. Klass a fost aleasă printre cei 10 finalişti şi a devenit un membră a trupei Hear'Say, alături de Kym Marsh, Shaw Suzanne, Foster Danny şi Sullivan Noel.
Primul single Hear'Say s-a numit "Pure and Simple" şi a fost cel mai rapid vândut single non-caritabil înregistrat vreodată, cu un volum de 1,3 milioane de exemplare. Şi albumul de debut al trupei Hear'Say, „Popstars” (denumit după show TV) a cunoscut un succes imediat, fiind vândut în 1,2 milioane de exemplare, numai în Marea Britanie. În total, Hear'Say a avut patru single-uri de UK Top 10, dar după glorie a urmat dezmembrarea trupei, pe fondul unor conflicte majore între Klass şi Marsh, care şi-au declarat duşmănie de moarte. Marsh a părăsit trupa în decembrie 2001, fiind înlocuită un an mai târziu cu Johnny Shentall.
După aproape un an de la scindarea trupei Hear'Say, pe 13 mai 2003 Klass a semnat un contract pentru cinci albume cu Universal Classics and Jazz. Promovarea a început cu lansarea promoţională în principal a single-ului "Toccata and Fugue" pe toate canalele de televiziune şi a fost prima piesă clasică care a apărut vreodată pe canalul de muzică a televiziunii britanice The Box. De asemenea, a apărut în videoclipul pentru "Da Ya Think I'm Sexy", cu fetele de la FHM , care s-a clasat pe locul 10 în Singles Chart din Marea Britanie .
Albumul intitulat „Moving On”, a fost lansat pe data de 20 octombrie 2003, la Harrods, din Londra, şi a inclus versiuni rearanjate a unor piese clasice populare, cum ar fi „Pavane” (Gabriel Fauré), „Moonlight Sonata” (Beethoven) şi "Gymnopedie No.2" (Erik Satie). În prima săptămână de la lansare, Moving On a ajuns pe locul 2 în UK Classical Chart. Până la mijlocul lunii decembrie 2003, albumul a fost răsplătit cu discul de aur, iar la 15 mai 2004, Moving On a fost nominalizat ca Albumul Popular al Anului în Classical BRIT Awards.
La data de 28 martie 2007, Klass a semnat un contract cu casa de discuri EMI Classics. Primul album, "Myleene's Music for Romance", a fost lansat pe 2 iulie 2007 şi a intrat direct pe prima poziţie a clasamentului, secţiunea clasică. Videoclipul coloanei muzicale "Cinema Paradiso" a fost filmat la Opera Română din Bucuresti, în luna aprilie.
Al doilea album a lui Myleene, scos la EMI, "Myleene’s Music for Mothers", a fost lansat la data de 18 februarie 2008 şi are două piese în care Klass îşi etalează talentul actoricesc. Rolurile din cele două piese sunt "America", din West Side Story (Leonard Bernstein), şi "Chi Mai", a lui Ennio Morricone, cunoscut pentru serialul dramatic din 1981 a postului BBC TV, "The Life and Times of Lloyd George".
În anul 2012, averea Angelei Klass a fost estimată la 11 milioane de lire sterline. Pe lângă muzică şi actorie, Klass s-a lansat şi în lumea modei, unde, conform criticilor de specialitate, pare să se bucure de un succes răsunător, atât ca prezentatoare, cât şi ca realizatoare de vestimentaţie. Sumară, dar vestimentaţie.
Discography

Hear'Say albums
- Popstars (2001)
- Everybody (2002)
- Solo albums
- Moving On (2003)
- Myleene's Music for Romance (2007)
- Toccata and Fugue (2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.