Mindi Abair s-a născut în data de 31 mai 1969, la St. Petersburg, Florida, SUA. Este o artistă complexă: multi-instrumentistă (saxofon alto, saxofon sopran, flaut, keyboards), cântăreaţă, compozitoare. Genul muzical în care se regăeşte cel mai bine este jazzul, dar şi pop. Totuşi, definitorii pentru personalitatea sa sun subgenurile Smooth Jazz, Adult Contemporary, Crossover Jazz
Absolventă a colegiului Berklee în 1991, saxofonista Mindi Abair s-a impus în ultimul deceniu printre cei mai populari artişti smooth jazz. Abair cântă la saxofon alto şi saxofon sopran, iar din când în când îşi asumă şi rolul de vocalistă. S-a făcut remarcată mai întâi cântând pe scena cu diverşi artişti, ca Gap Band, Adam Sandler, Mandy Moore, John Tesh sau Teena Marie. Însă notorietatea sa a crescut cel mai mult datorită colaborării cu faimosul grup pop Backstreet Boys, în perioada 1999-2001. În aceiaşi perioada, Mindi Abair a lansat primele albume sub nume propriu, Love (1999) şi Always And Never The Same (2000), distribuite prin intermediul site-ului său oficial. Ambele au fost realizate cu ajutorul compozitorului, producătorului şi multi-instrumentistului Matthew Hager, parteneriatul cu acesta prelungindu-se până în 2008.
Momentul decisiv pentru consacrarea lui Mindi Abair pe scena smooth jazz a fost reprezentat de semnarea unui contract cu GRP Records. Primul disc realizat acolo, It Just Happens That Way (2003), a avut un succes considerabil, clasându-se pe locul 3 la secţiunea “Contemporary Jazz” din Billboard. Următorul album, Come As You Are (2004), a obţinut deasemenea o clasare foarte bună (no. 5). Cel mai mare succes a fost însă cel de al treilea album al lui Abair pentru GRP, Life Less Ordinary (2006), no. 1 la aceiaşi categorie, “Contemporary Jazz”. În primăvara lui 2008 saxofonista a cântat în premieră la Bucureşti, concertul desfăşurându-se în clubul Kristal. Curând după aceea a apărut un nou album, Stars, lansat de casa de discuri Peak Records, un subsidiar al companiei Concord. Acesta a pătruns în Top 10 la două categorii din Billboard: “Contemporary Jazz” şi “Jazz Albums”. Următorul album Mindi Abair a fost In Hi-Fi Stereo, apărut sub egida Heds Up, un alt subsidiar Concord. Acesta s-a clasat la rândul său pe poziţia a 6-a la secţiunea “Jazz Albums”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.