duminică, 9 februarie 2014

Cher Lloyd



   Cher Lloyd s-a născut în data de 28 iulie 1993, în orăşelul balnear  Malvern din Marea Britanie. Este primul copil cu care Dumnezeu i-a binecuvântat pe părinţii săi, Darren şi Dina, după care au urmat fraţii mai mici,  Sophie, Josh, şi Rosie.
   Primul an de viaţă, Cher  l-a petrecut călătorind cu părinţii săi într-o rulotă prin Ţara Galilor. A fost tachinată şi hărţuită de către colegii din şcoală, fiind  numită "Gypo", făcându-se trimitere la apartenenţa la etnia rromă a părinţilor săi.
   Lloyd a studiat la Dyson Perrins High School, unde a învăţat despre artele spectacolului. Ea a studiat, de asemenea, teatrul, la Şcoala de Arte din Stagecoach.

   Faima ei a crescut atunci când a terminat pe locul al patrulea în seria a şaptea a X Factor, ediţia din 2010, unde a participat la limita minime a vârstei admise în concurs şi unde l-a avut ca mentor Cheryl Cole. La audiţii a interpretat o versiune a piesei lansate de rapper-ul american  Soulja Boy, "Turn My Swag On", iar în tabăra de pregătire a cântat o versiune rap a piesei " Viva La Vida ".

   La scurt timp după aceea, Lloyd a semnat un contract cu Simon Cowell de la casa de discuri Music Sony.
Lloyd şi-a lansat primul single, Swagger Jagger, în 31 iulie 2011, iar acesta a ajuns numărul unu pe Singles Chart din Marea Britanie, la data de 7 august 2011, şi pe locul doi în Irlanda.
   Odată cu „Swagger Jagger”, dincolo de succes, cântăreaţa a câştigat notorietatea pe piaţa muzicală, fiindu-i remarcate vocea dinamică şi talentul incontestabil, care i-au adus şi câteva colaborări importante, printre care se regăsesc  cele cu Martin Max, cu Red One, cu Shellback şi cu Kevin Rudolph.
   Un al doilea single, With Ur Love, a fost lansat tot într-o zi de 31 a anului 2011, dar în luna octombrie, cu care s-a clasat pe locul patru în UK Singles Chart şi locul cinci în Irlanda. Al treilea single, Want U Back, a fost lansat în Stale Unite, în data de 22 mai 2012.  
   Albumul ei de debut, Sticks + Stones, a fost lansat pe data de 7 noiembrie 2011. 

   Cântăreaţa şi-a surprins fanii, căsătorindu-se pe ascuns cu prietenul său, frizerul Craig Monk. Ea a anunţat evenimentul printr-o fotografie postată pe Instagram, alături de un emoticon în formă de inimă,
Cher Lloyd şi Craig Monk, un hairstilist în vârstă de 21 de ani, s-au logodit în anul 2012.


   Faptul că Cher Lloyd este extrem de frumoasă este unanim recunoscut, cu atât mai mult cu cât prezenţa sa în lumea modelingului este cu mult mai frecventă decât pe scenă, sau în studiourile de înregistrare. Deşi chipul său angelic poate cuceri, cu uşurinţă, pe oricine, cântăreaţa îşi dorea cu ardoare să-şi schimbe dantura.
Interpreta hit-ului „Want U Back” şi-a afişat noua dantură, ireproşabilă, la Festivalul iHeart Radio Music din Las Vegas.

Discography



Wallpapers





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.