vineri, 1 noiembrie 2013

Ayo


    Ayo - numele real este Joy Olasunmibo Ogunmakin - s-a născut pe 14 septembrie 1980, la Frechen, lângă Köln, Germania, dintr-un tată nigerian şi o mamă româncă, de etnie rromă. Mai are o soră şi doi fraţi, iar când era mică a trăit o scurtă perioadă de timp în Nigeria. Pe când împlinise aproximativ şase ani, mama ei a devenit dependentă de heroină şi a petrecut ceva timp în închisoare. După ce parinţii au divortat, ea şi doi dintre fraţii săi au petrecut diverse perioade de timp în îngrijirea unor familii adoptive. Când a împlinit vârsta de 14 ani, s-a considerat de către autorităţi că este suficient de mare pentru a locui  din nou cu tatăl natural.
   Numele de scenă, Ayọ, este traducerea din yoruba a prenumelui său. Ayọ trebuie să scrie cu "ọ", pentru că, în caz contrar, ar face trimitere la un joc popular Yoruba (Nigeria).
   A crescut cu muzica celor de la Pink Floyd, sau Fela Kuti, Bob Marley, Bunny Wailer şi eroul muzicii juju, Sunny Ade.
"Bunica mea a vrut să mă păstreze, dar tata a refuzat. De aceea nu m-am întors în Nigeria, tatălui meu i-a fost frică de faptul că mă va pierde. Ştiu însă că într-o zi mă voi întoarce. Este în sufletul meu. Coincidenţă, prenumele meu Olasunmibo, înseamnă în Yoruba aceea care s-a născut în altă parte, dar care se va întoarce prosperă!", declara artista.
    Ayọ învaţă să cânte la vioară, o scurtă perioadă de timp, apoi între 10-14 ani studiază pianul, iar mai târziu învaţă să cânte la chitară. Tatăl ei, care a lucrat part-time ca DJ în timp ce studia ingineria în Germania, a descoperit talentul de cântăreaţă a fiicei sale, a înregistrat o casetă demo cu ea într-un studio şi i-a permis să renunţe la şcoală la vârsta de 18 ani, pentru a se dedica muzicii.
   Considerată a fi una dintre cele mai promiţătoare debutante din Europa, tânara de origine nigeriană are o tehnică asemănătoare cunoscutului Tracy Chapman. Crescută într-o familie pasionată de muzică, Ayo descoperă în copilărie impresionanta colecţie de discuri a tatălui său. Aşa începe să se familiarizeze şi să îndragească muzica artiştilor soul, raggae şi afrobeat.
   La 21 de ani se mută la Londra, unde se află o parte din familie. Avea nevoie să plece din Germania, pentru a se regăsi, după cum declara Ayọ.
   După Londra, urmează Paris şi New York. În 2005, îl naşte pe băieţelul său Nile, al cărui tată este Patrice, un interpret afro-german de muzică reggae. La New York îl întâlneşte pe producătorul său şi apare primul  album "Joyful", în 2006, de pe care face parte hitul "Down on my knees".
   La Paris, unde se stabileşte lângă Les Halles, se simte ca acasă.
   La sfârşitul lui 2007, Ayọ începe un turneu prin Germania şi SUA, cântând alături de Kenneth "Babyface" Edmonds.
   Pe 10 martie 2008, începe înregistrările la cel de-al doilea album al său, "Gravity At Last", la Compass Point Studios din Nassau , pe insula New Providence din Bahamas. Albumul de 13 piese, scrise şi compuse de cântăreaţă a fost înregistrat în doar 5 zile şi a fost lansat la sfârşitul lunii septembrie 2008, de către Universal Music Franţa. A ajuns numărul 1 în toate topurile franceze.
  În luna iulie a anului 2010, Ayo aduce pe lume o fetiţă, pe Billie-Eve, căreia îi va dedica cel de-al treilea album: Billie-Eve.

Discography

Albums
Singles
  • "Life is Real" (2006)
  • "Down on My Knees" (2006)
  • "And It's Supposed to Be Love" (2007) (2008, US)
  • "Help is Coming" (2007)
  • "Slow Slow (Run Run)" (2008)
  • "On aime, on aide" (2009)
  • "Lonely" (2009)
  • "I'm Gonna Dance" (2011)
  • "Fire" (2013)
  • "Fire" feat. Youssoupha (2013)


Wallpapers


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.