sâmbătă, 5 martie 2011

Kat DeLuna

   Kathleen Emperatriz „Kat” DeLuna a venit pe lume la data de 17 noiembrie 1987, în celebrul cartier new-yorkez, Bronx. 
   Născută în Statele Unite ale Americii, DeLuna a copilărit o perioadă în Santo Domingo. Părinţii ei sunt de origine dominicană, mama fiind cântăreaţă şi dansatoare, iar despre tatăl său interpreta declară că „are o voce foarte frumoasă”. Membrii familiei i-au observat calităţile vocale la vârsta de 6 ani. După mutarea în Newark, New Jersey, când DeLuna avea 9 ani, aceasta a folosit divorţul părinţilor drept sursă de inspiraţie pentru compunerea piesei „Estoy Triste”.
   În ciuda dificultăţilor materiale, DeLuna a început la vârsta de 14 ani să urmeze cursuri muzicale în cadrul „Şcolii de Arte şi de Interpretare” din New Jersey, unde a studiat opera timp de patru ani. DeLuna a fost soprană în corul acestei instituţii. La 15 ani a participat la un concurs de karaoke organizat de compania Coca-Cola în cadrul căruia a interpretat „I Will Always Love You”, piesa lui Whitney Houston, obţinând primul loc. În urma acestei competiţii l-a cunoscut pe Rey Ruiz, cântăreţul cubanez de salsa, care a sfătuit-o să-şi compună singură piesele. În timpul liber, DeLuna asculta artişti precum Aretha Franklin şi Billie Holiday, pe care îi imita la aparatul de karaoke.
   Cântăreaţa a fost numită ambasadoarea internaţională a „Comisiei Latine Anti SIDA” pentru anul 2008. DeLuna şi casa de discuri Epic Records au reziliat contractul în septembrie 2008. Registrul ei vocal cuprinde cinci octave, fiind adesea comparată cu Mariah Carey. Revista Billboard şi cântăreţul din El Salvador, Alvaro Torres, au numit-o „noua Selena”.
   DeLuna a susţinut în 2008 o serie de concerte în România: pe 12 august în Bucureşti la Turabo Society Club, pe 14 august la Discoteca Tineretului din Costineşti, iar pe 16 august a susţinut un spectacol în clubul Bamboo din staţiunea Mamaia. Într-un interviu acordat postului muzical de televizune MTV, artista a declarat ca speră să se îndrăgostească aici şi că se simte onorată când este comparată cu Jennifer Lopez, numind-o pe aceasta „un imperiu”.
NOTĂ: Selecţie de pe Wikipedia 

Discografie











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.