joi, 10 februarie 2011

Kylie Minogue

   Kylie Minogue s-a născut pe 28 mai 1968 la Melbourne, Australia, fiind primul din cei trei copii ai lui Ron Minogue, contabil de origine irlandeză, şi Carol Jones, o fostă dansatoare originară din Maesteg, Ţara Galilor.
Este o cântăreaţă câştigătoare a unui premiu Grammy, compozitoare şi actriţă, decorată cu Ordinul Imperiului Britanic. Minogue a devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1980 prin rolul jucat în serialul australian Neighbours (Vecini), înainte de a deveni artistă pop în anul 1987.
   Sora ei, Dannii este de asemenea cântăreaţă pop, iar fratele ei, Brendan, lucrează ca şi cameraman. Minogue a urmat cursurile liceului Camberwell din Melbourne între anii 1980-1985. Surorile Minogue şi-au început cariera la televiziunea australiană, iar de la vârsta de 12 ani, Kylie a avut roluri mici în seriale precum Skyways şi The Sullivans, înainte să primească unul din rolurile principale în The Henderson Kids. A cântat pentru prima dată pe scenă la vârsta de 15 ani, în 1983, într-o emisiune difuzată săptămânal numită Young Talent Time, unde apăruse şi Dannii Minogue. Succesul lui Danii în acest program a pus-o într-un con de umbră pe Kylie, până când aceasta a fost distribuită în serialul Neighbours în 1986.
   În timpul unui concert de caritate, unde erau invitaţi mai mulţi membrii din distribuţia serialului „Neighbours”, Minogue a interpretat melodia The Loco-Motion, semnând un contract cu Mushroom Records în 1987. Lansat ca single şi redenumit „Locomotion”, melodia a petrecut şapte săptămâni pe prima poziţie în topul australian, devenind cel mai vândut single al anilor '80. Albumul de debut, Kylie, o colecţie de melodii dance-pop, a atins prima poziţie în topul britanic al albumelor, devenind cel mai bine vândut album al anului 1988. S-a vândut în şapte milioane de exemplare în toată lumea, majoritatea vânzărilor fiind în Europa şi Asia. Şase melodii de succes au fost lansate de pe acesta, toate atingând top 3 în Marea Britanie.
   Pe lângă rolul în serialul Neighbours, Minogue a apărut şi în diferite filme şi seriale. În 1989 a jucat în The Delinquents, filmul prezentând povestea unei tinere fete care trăieşte în Australia anilor 1950. Lansarea a coincis cu popularitatea ei în serialul Neighbours, astfel, cu toate că filmul şi performanţa ei au primit recenzii negative, a fost un succes la box-office. A apărut şi în filmul Street Fightes, bazat pe jocul de lupte cu acelaşi nume. Pelicula a fost criticată, la fel ca şi interpretarea artistei, The Washington Post numind-o „Cea mai proastă actriţă din toate ţările în care se vorbeşte engleza”.
   Dacă despre cariera sa pot fi scrise zeci de pagini, nici viaţa personală n-a suferit de...monotonie. În 1990 Minogue a avut o relaţie cu vocalistul trupei INXS, Michael Hutchence, care i-a dus mai departe încercările da a fi acceptată de către o audienţă matură. Acesta a declarat că hobby-ul lui preferat era „s-o corupă pe Kylie”, compunând pentru ea melodia „Suicide Blonde”. În 1997, Minogue s-a implicat într-o relaţie cu fotograful francez Stephane Sednaoui, care a descris-o ca fiind o combinaţie între „o gheişă şi supereroină manga”.Relaţiile ei, inclusiv cea încheiată cu actorul francez Olivier Martinez, au apărut pe prima pagină a ziarelor. În februarie 2008 au apărut multe zvonuri în presă despre o nouă relaţie între Minogue şi Martinez când au fost văzuţi împreună în Paris.
   Diagnosticarea cancerului la sân a cântăreţei a dus la amânarea restului turneului, şi retragerea ei din festivalul Glastonbury. Spitalizarea şi tratamentel ei în Melbourne a dus la o scurtă, dar intensă perioadă de publicitate, în special în Australia, unde prim-ministrul de atunci, John Howard, şi-a declarat susţinerea faţă de Minogue. Minogue a intrat în operaţie pe 21 mai 2005 la spitalul privat Cabrini din Malvern. Prieteni precum Olivia Newton-John (supravieţuitoare a aceleaşi boli) le-a transmis fanilor şi jurnaliştilor să respecte intimitatea cântăreţei. La scurt timp, Minogue a început să facă chimioterapie, ca parte a tratamentului de însănătoşire. 

Discografie



Un comentariu:

  1. hac,ne hac,e bun vinul ghiuirghiuloiu....ha,ha
    http://www.saigonocean.com/nghenhacHoaTau/jukebox.swf

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.